Nu se poate explica in cuvinte cam ce simti cand medicul iti spune: ''doamna, nu mai dureaza mult si va veti cunoaste bebelusul''. Iti vine sa explodezi...de sentimente: de teama, de emotie, de drag pt lumea intreaga, de multumire lui Dumnezeu ca poti trai asa ceva, de dorinta apriga de a te ruga ca acea bucatica din tine sa fie sanatoasa.
Si apoi il vezi pe el, pe cel care te-a ajutat sa treci peste cateva luni total surprinzatoare, care ti-a suportat fiecare hormon nebun, care te-a legat la sireturi cand a vazut prima grimasa de neputinta pe fata ta; si cand il vezi stii ca o sa fie bine, stii ca va fi acolo langa tine cand tu vei intinde mana si stii ca, indiferent ce urmeaza, el va face tot posibilul sa aiba grija de familia lui.
Astazi simt nevoia sa spun ca sunt recunoscatoare: pt familia mea grozava pe care o am aproape si care s-a bucurat fara limite langa noi, pt prietenii frumosi care ma intreaba zi de zi cum ma simt si care ma accepta si in zilele mele mai putin bune; si pt tine dragul meu, tu cel care ma compensezi si completezi pe mine, cu toate lipsurile mele :) :)
